Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 880 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 276.661 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.088.975 de teste. Dintre acestea 7331 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.854 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.477 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.847 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.878 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.711 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 5 persoane.

Până astăzi, 4.185 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.09.2020 (10:00) – 14.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 de decese (14 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la categoria de peste 80 de ani.

21 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.134. Dintre acestea, 456 sunt internate la ATI.  

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.