Celebrul scriitor Radu Theodoru, veteran de război și general în (retragere) de flotilă aeriană,  îl sprijină pe generalul Gabriel Oprea să candideze pentru un nou mandat de deputat. Generalul Theodoru, 97 de ani,  îl susține pe camaradul său, Gabriel Oprea, să lupte, din Parlament, pentru drepturile veteranilor, rezerviștilor și militarilor activi.

Mesajul se susținere AICI

Generalul de flotilă aeriană Radu Theodoru s-a născut la 17 ianuarie 1924 la Ineu, judeţul Arad, într-o fortăreaţă, tatăl său fiind directorul unui stabiliment de ocrotire socială. A studiat în cadrul Secţiei ştiinţifice a Liceului Constantin Diaconovici Loga din Timişoara, apoi şi-a urmat pasiunea din copilărie: zborul.   În 1942 s-a înscris la o şcoală de pilotaj fără motor, obţinând brevetul la Petroşani. Un an mai târziu a intrat la Şcoala Superioară de Aviaţie Militară, Secţia Naviganţi, de la Cotroceni. Şi-a definitivat pregătirea urmând cursuri complementare de pregătire de luptă. După terminarea şcolii, a fost repartizat la Flotila 1 Vânătoare, unde a pilotat aparate Fleet, IAR-27 şi Nardi.

După 23 august 1944, după ce a participat, ca infanterist, la operaţiunile de curăţare a teritoriului nostru de trupele inamice, a asistat la toată drama ofiţerilor care s-au acoperit de glorie pe frontul de Răsărit, mulţi dintre ei primind decoraţia „Mihai Viteazul“. După ce sovieticii au ocupat ţara, s-au răzbunat. „România a suferit o represiune neîntâlnită în istoria armatelor, cea a învingătorilor. Ocupaţia sovietică a desfiinţat Armata a treia, care s-a acoperit de glorie în Răsărit, iar pe ofiţeri i-a încarcerat în închisorile conduse de Ana Pauker, Alexandru Nicolschi şi alţii de aceeaşi speţă“, îşi aminteşte nonagenarul.

Comuniştii i-au tăiat aripile zborului, însă nu l-au putut opri să viseze şi ceea ce iniţial părea a fi o dramă a scos la lumină un alt mare talent al lui Radu Theodoru: scrisul. Frecventând Cenaclul literar de la Sibiu, şi-a încercat talentul scriind o nuvelă, intitulată „Răscoala lui Mihai Viteazul“. „Cum era foarte bine documentată, la rugămintea Editurii Tineretului, am scris un roman istoric, numit «Brazdă şi paloş». Cartea a fost foarte bine remunerată şi aşa am devenit scriitor profesionist“, îşi aduce el aminte de primii paşi în lumea scriitorilor. Dar nici în acest domeniu nu avea să aibă parte de o viaţă tihnită.

Citeste mai mult: adev.ro/pbci56