Afirmația din titlu nu-mi aparție. Ea este concluzia unei discuții pe care am avut-o cu un foarte bun prieten, în ziua citirii moțiunii USR-Plus / AUR, în Parlamentul României (joi, 9 septembrie 2021). O concluzie dureroasă, dacă ne gândim că limbajul de cartier, huiduielile, amenințările, îmbrâncelile și, mai nou, evacuarea cu forța, de la tribuna Parlamentului României, a unui deputat au devenit „standarde” ale politicii românești

Cum își poate imagina cineva că violența verbală și violența fizică a „aleșilor neamului”, intens mediatizate pe toate canalele de comunicare publică, nu se transferă către alte categorii de populație? De ce ne miră prezența violenței verbale și fizice din piețe, de pe stradă, din ședințele autorităților locale, din școli, din studiourile de televiziune, de pe aeroporturi, din magazine, de pe plajă etc.? Citiți cu atenție știrile și veți descoperi în fiecare zi cel puțin o relatare din această categorie.

Este aceasta calea către dezvoltarea țării, către reforme, către un trai mai bun, către o democrație civilizată – despre care tot vorbim de ani buni? Evident, NU.

Este acest fenomen un subiect recunoscut ca o problemă a societății, care trebuie tratată corespunzător? Din păcate, și aici răspunsul este NU.

Avem instanțe publice care să taxeze aceste ieșiri, în special comportamentele nepotrivite ale persoanelor publice? Foarte puține și mai mult la nivel de poziții personale, decât atitudini instituționale.

Prin urmare, suntem o societate (politică) foarte liberă, dar nu neapărat în sensul bun al cuvântului. Oricine – și mă refer aici în principal la politicieni – poate spune orice, poate înjura, jigni, poate da „un cap în gură” oricui, poate face afirmații halucinante, poate amenința pentru că, în final, nu numai că nu i se va întâmpla nimic, dar s-ar putea chiar să fie considerat erou al partidului și idol al unei anumite categorii de cetățeni, care s-a obișnuit să trăiască din consumarea actelor de violență publică în spațiul media.

Tot acest tablou nu ne pune într-o lumină bună, ca țară. Pare că am încercat să importăm civilizația occidentală, dar ne-am rezumat la „tăblițele suedeze”, fiind chiar mândri de această realizare. Am vrut să introducem norme, standarde, transparență și performanță, dar se pare că nu am avut prea mulți politicieni (a) care să înțeleagă ce înseamnă toate aceste lucruri și (b) care să accepte să le aplice, inclusiv atunci când este vorba despre ei, nu numai să le clameze când se află în opoziție. Imaturitatea politică și aplicarea, „pe sub tejghea”, a dublului standard (în politică, dar și în jurnalism) au erodat în fiecare zi din ceea ce numim coeziune, încredere, respect. Pacea socială nici măcar nu mai este un obiectiv al politicienilor, lupta politică rezumându-se la obținerea puterii, cu orice mijloace, inclusiv cele neconstituționale.

Divorțul – chiar și cel politic – nu este o tragedie, dar divorțul cu scandal poate lăsa o familie întreagă pe drumuri. În cazul de față, familia este România. Atâta timp cât actorii politici pun zilnic gaz pe foc și alimentează violențele și exagerările de orice fel – de tipul: „USR-iștii sunt neomarxiști!”, „Nu colaborăm cu Dracu!”, „Pușcăriașule!”, „Criminalule!”, „Droguri consumi?”, „Cîțu este nu numai alcoolic, dar și hoț!”, „Nu-l vrem pe Orban premier!”, Nu-l vrem pe Cîțu premier!”, „Are nevoie de un control de specialitate!”, „I s-a umflat capul!”, iar aceste exemple sunt „din gura” unor demnitari ai Statului Român –, nici nu putem spera la ceva mai bun, ceea ce este, în fapt, o confirmare a eșecului actualilor politicieni, adică „moartea politicii”.

Vezi AICI mai mult!