Premierul Ungariei, Viktor Orban, crede că Ucraina ar putea să piardă până la jumătate din teritoriul său din cauza conflictului armat cu Rusia. După cum informează publicaţia “Népszava”, şeful guvernului ungar şi-a exprimat această opinie în cadrul unei întâlniri cu activiştii partidului “FIDESZ – Alianţa Civică Maghiară”, care s-au reunit la sfârşitul săptămânii în staţiunea Kötcse din zona Lacului Balaton.
“Unul dintre subiectele principale ale discursului său, desigur, a fost războiul din Ucraina” – a scris Népszava.
Potrivit premierului ungar, acest război ar putea continua până în 2030, iar Ucraina ar putea pierde de la o treime până la jumătate din teritoriul său.
Viktor Orbán a mai spus că “războiul ar fi putut fi local, dar Occidentul a intervenit și l-a făcut global, iar acum Europa, impunând sancțiuni Rusiei îşi trage singură cu arma în picior”.
Publicaţia mai scrie că Viktor Orban a avertizat, de asemenea, că criza energetică cauzată de sancțiuni ar putea aduce la oprirea a până la 40% din industria europeană în această iarnă.
În toamnă, liderii UE urmează să se întâlnească din nou pentru a prelungi sancțiunile împotriva Rusiei pentru alte șase luni, dar premierul Ungariei consideră că un astfel de pas ar trebui împiedicat. Orban este conștient că el este singurul care ocupă o astfel de poziție în UE, dar speră ca rezultatele viitoarelor alegeri din Italia să formeze un guvern care să-l susțină.
Premierul ungar nu a exclus ca până în 2030, sub influența șocurilor financiare, a imigrației crescute și a unei serii de alți factori, situația din UE să se schimbe atât de mult încât țara sa să fie nevoită să se gândească la oportunitatea continuării apartenenței la această uniune. “Și dacă nu putem găsi un răspuns pozitiv, atunci va trebui să tragem concluzii” – a declarat Orban.