Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre ce se poate întâmpla cu rezerviștii din România, în cazul unui război, având în vedere că legislația nu a mai fost actualizată. 

Vasile Dîncu a precizat că este nevoie de revizuirea legislatiei referitoare la rezervisti, mai ales că sunt, deja, peste 1000 de cereri făcute de voluntari. De altfel, a dat asigurări că nu pot fi mobilizați cei care nu au urmat un program de instruire.

”În ceea ce privește încorporabilitatea, nu o să poţi încorpora pe cineva care nu a făcut un serviciu militar. Oamenii pot sta liniștiți (…)  Avem o rezervă activă de calitate.În acest moment, din nefericire, noi nu am mai adus la zi legislaţia cu privire la rezerva de mobilizare a populației, dar şi la mobilizarea economiei pentru apărare.

Este un efort necesar, este o prevedere constituțională şi este o datorie constituțională pentru toţi dintre noi să facem asta.De aceea media rezerviștilor, sau cei care au făcut stagiul militar sau au avut o pregătire militară, au acum media de vârstă peste 50 de ani.

Ultimul cel mai tânăr rezervist, să spunem aşa, care a apucat să facă armata până în 2006 când stagiul militar obligatoriu a fost desființat are acum 38 de ani. El iese din vârsta încorporabilităţii care este între 18-35 de ani în acest moment din lege. Deci va trebui să facem o lege. Eu am un proiect care a fost trecut şi pe la colegii mei din celelalte ministere care sunt în zona securității şi apărării publice. Deci avem un proiect aproape terminat. Probabil, în două săptămâni îl voi pune în transparență pentru că cred că este nevoie să revizuim legea şi avem deja 1.400 de cereri de voluntari din care vom alege”, a declarat ministrul apărării la Antena3.