Uzina Mecanică Orăștie va relua producția militară după o întrerupere de peste 14 ani, a anunțat luni conducerea societății.
Cu o tradiție de zeci de ani în spate în industria de armament, UMO reîncepe producția specială și va livra grenade de mână defensive.
“Unul din obiectivele mandatului meu de director al Uzinei Mecanice Orăștie a fost introducerea în portofoliul produselor noastre a celor din producția specială. UMO reîncepe producția specială, cu “Grenada de mâna defensivă”, în colaborare cu Uzina Mecanică Mija. Astăzi (luni – n. red.) am primit prima comandă. Este începutul unei colaborări pe termen lung, UM Orăștie este un partener serios, ne dăm tot interesul pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat directorul general al UMO, Ovidiu Vlad.