Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a comentat la Digi24 imaginile surprinse pe o pârtie din Predeal, acolo unde un urs a fugărit minute în șir un schior, care a încercat să-l alunge în pădure. Barna spune că gestul bărbatului a fost unui eroic, însă pericolul în aceste cazuri este din ce în ce mai mare și se pot întâmpla tragedii. 

“Trebuie să prezentăm situaţia reală, să avem curajul să vorbim despre problemă şi asta facem, trebuie să găsim soluţii pentru a păstra habitatul natural al animalelor sălbatice cât mai intact (…) Cred că echilibrul trebuie creat. Nu putem să face excursii cu 20 de ATV-uri exact unde sunt zonele de linişte pentru animalele sălbatice şi mâine ne trezim că animalele au venit la zona de linişte a noastră(…). Putem reloca ursul, dar nu face decât să mutăm pericolul”, a mai declarat Ministrul Mediului.

Un alt urs, aparent curios şi paşnic, a apărut pe pârtia Cocoșul din Predeal. La finalul lunii ianuarie, un urs a fost surprins pe urmele unui schior în aceeași stațiune. Atunci, imaginile au fost filmate din telescaun. Acum, apariția ursului pe pârtia Cocoșul i-a înspăimântat pe turiștii adunați la schiat. Un instructor de schi, aflat printre ei, încercă să îl alunge.

Foto: Facebook