Directorul general al Roskosmos, Dmitri Rogozin, și șeful Administrației Spațiale Naționale Chineze (CNSA), Zhang Kejian, au semnat în numele guvernelor celor două ţări un memorandum de înțelegere privind cooperarea în sfera creării Stației Internaționale de Cercetare Lunară (International Lunar Research Station – ILRS), au anunţat Roskosmos și CNSA, potrivit WorldDefense.net
După cum reiese din declarație, cooperarea celor două țări în această sferă presupune atât studierea suprafeței lunare, cât și implementarea unor proiecte comune pe orbita satelitului natural al Pământului.
Proiectul va fi „deschis tuturor țărilor interesate și partenerilor internaționali”, au declarat agențiile spațiale ale celor două țări.
În ianuarie, Rusia s-a retras din programul NASA Gateway, o stație spațială lunară rivală care urmează să fie construită de o coaliție din alte țări în următorul deceniu.
Foto: NASA