Încă o persoană din rândul pacienţilor care au fost transferaţi de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” după incendiul produs a decedat, bilanţul victimelor ridicându-se astfel la şase, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.
Este vorba de o femeie în vârstă de 58 de ani, transferată la Spitalul Universitar, care se afla în stare gravă, fiind intubată, cu o pneumonie COVID-19 severă, inhalare de fum şi cu arsură de 2% din suprafaţa corporală.
Incendiul de la “Matei Balş” a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi şi o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată iar sâmbătă a decedat o femeie transferată la Spitalul Universitar.