Un grup de diplomați ruși și familiile lor au părăsit Coreea de Nord într-o manieră cel puțin neobișnuită – într-un cărucior pe șine împins manual – din cauza măsurilor stricte anti-Covid care există în acest moment în această țară, relatează BBC.

De la începutul anului trecut, Coreea de Nord a interzis intrarea sau ieșirea din țară a trenurilor și, de asemenea, majoritatea zborurilor internaționale au fost oprite.

„În situația în care granițele au fost închise vreme de peste un an, iar transporturile au fost oprite, a fost nevoie de o călătorie dificilă pentru a ajunge acasă”, a transmis Ministerul rus de Externe într-o postare pe Facebook, alături de fotografii cu diplomații în căruciorul respectiv.

Fotografiile îi arată pe diplomați și pe familiile acestora în cărucior, cu bagaje, în timp ce traversează un pod.

Ministerul rus scrie că principalul „motor” al căruciorului, cel care l-a împins de-a lungul unui pod pe râul Tumen spre Rusia, este un secretar de ambasadă, Vladislav Sorokin.

Sorokin și familia acestuia, printre care și un copil de 3 ani, călătoriseră anterior 32 de ore cu trenul și autobuzul de la Phenian până în zona de graniță.

Foto: Russian Foreign Ministry – Facebook