Jandarmii vâlceni au întocmit dosar penal unui tânăr de 27 de ani ce a fost prins la o razie a forţelor de ordine într-o agenţie de pariuri sportive din municipiul reşedinţă cu un certificat COVID pe numele altei persoane, a informat vineri Jandarmeria Română, potrivit Agerpres.

“Persoana în cauză a prezentat jandarmilor un certificat verde, însă acesta nu se aştepta să-i fie cerut şi actul de identitate. În momentul în care s-a legitimat, forţele de ordine au constat că certificatul COVID prezentat este al altei persoane.

Condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, acesta a recunoscut că certificatul aparţine unui cunoscut de-ai săi”, se precizează în comunicatul transmis de instituţie.

Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal, iar documentele au fost înaintate Poliţiei din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor.

Sursa: Știri pe surse

Foto: Twitter