Oficialii din Ministerul Apărării din Suedia au sfătuit Finlanda să achiziționeze avioane de luptă Gripen pentru a putea combate împreună amenințarea rusă.

În timp ce Filnanda încearcă să se decidă asupra uneia dintre cele cinci oferte primite pentru înlocuirea escadrilei învechite de avioane F-18 Hornet, oficiali din Ministerul Apărării din Suedia i-au sfătuit să aleagă varianta de avioane Gripen fabricate de Saab, transmite Defense News, preluată de defenseromania.ro.

Ei au susținut că aeronava Gripen ar permite o cooperare fără precedent între cele două țări în contracararea unui ipotetic atac al Rusiei.

În cursa pentru înlocuirea avioanelor F-18 Hornet, guvernul de la Helsinki, care a alocat suma de 12 miliarde de dolari, are de ales: Boeing oferă F-18 Super Hornet, Lockheed Martin oferă F-35, din Franța sunt propuse Dassault Rafale, britanicii oferă Eurofighter iar suedezii de la Saab vin cu Gripen în două versiuni: Gripen E sau Gripen F.

Foto. SAAB