• Departamentul de Stat nu neagă informaţiile privind plecarea a 24 de diplomaţi ruşi din SUA, dar le consideră “imprecise”
  • Administraţia Joseph Biden acuză Rusia că a forţat disponibilizarea a 182 de funcţionari diplomatici
  • Oficial american: “Ne rezervăm dreptul de a aplica măsuri de retorsiune faţă de acţiunile Rusiei”

Administraţia Joseph Biden a catalogat drept “imprecise” afirmaţiile ambasadorului rus, Anatoly Antonov, privind plecarea zeci de diplomaţi ruşi din SUA, fără însă a nega informaţiile, Washingtonul acuzând, la rândul său, că Moscova a forţat disponibilizarea a peste 180 de funcţionari diplomatici.

Anatoly Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, a afirmat, într-un interviu acordat publicaţiei americane The National Interest, că Administraţia Joseph Biden solicită plecarea din Statele Unite, până cel târziu la începutul lunii septembrie, a 24 de diplomaţi ruşi ale căror vize expiră. “Din păcate, situaţia nu se schimbă în bine. Misiunile diplomatice ruse din Statele Unite sunt forţate în continuare să îşi desfăşoare activităţile sub restricţii fără precedent, care nu doar că rămân în vigoare, dar sunt şi intensificate. Indiferent de afirmaţiile Administraţiei Biden referitoare la rolul important al diplomaţiei şi la voinţa de a dezvolta relaţii stabile şi predictibile cu ţara noastră, prezenţa diplomatică rusă se confruntă permanent cu lovituri”, a declarat Anatoly Antonov.

“Colegii americani sunt persistenţi şi creativi în acest sens. Expulzările diplomaţilor sunt efectuate prin tot felul de pretexte din când în când. În decembrie 2020, Departamentul de Stat a stabilit unilateral o limită de trei ani privind activităţile personalului rus în Statele Unite, o limită care, din câte ştim, nu este aplicată vreunei alte ţări. În plus, am primit o listă cu 24 de diplomaţi care ar trebui să părăsească ţara înaintea datei de 3 septembrie 2021. Aproape toţi vor pleca fără a fi înlocuiţi, deoarece Washingtonul a înăsprit brusc procedurile de acordare a vizelor”, a explicat Anatoly Antonov.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, nu a negat informaţiile, dar a subliniat că acestea sunt “imprecise”. “Nu este nimic nou”, a afirmat Ned Price, conform agenţiei Reuters, explicând că Moscova fusese înştiinţată că toţi diplomaţii ruşi din SUA trebuie să ceară din nou vize după trei ani. Aplicaţiile privind vizele sunt evaluate de la caz la caz, a subliniat Ned Price.

Oficialul american a acuzat Rusia că a interzis Ambasadei SUA din Moscova să aibă angajaţi ruşi sau din alte ţări, forţând astfel disponibilizarea a 182 de funcţionari diplomatici şi anularea contractelor cu zeci de companii de asistenţă.

“Ne rezervăm dreptul de a aplica măsuri de retorsiune faţă de acţiunile Rusiei”, a atras atenţia Ned Price, negând că ordinul privind plecarea celor 24 de diplomaţi ruşi ar fi o acţiune de ripostă.

Foto: Profimedia