Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, susține că ținta este ca PSD să câştige toate alegerile din 2024, inclusiv pe cele prezidenţiale, şi nu exclude o candidatură a lui Mircea Geoană din partea social-democraţilor pentru Preşedinţia României: “E un fost lider PSD care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009”.
“Mă bate gândul ca împreună cu echipa pe care o avem în conducerea PSD-ului acum, Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Gabi Firea, Paul Stănescu şi ţinta mea pentru 2024, ţinta mea personală, este următoarea: să câştigăm toate alegerile, toate: europarlamentare, parlamentare, locale şi prezidenţiale”, a afirmat Grindeanu, întrebat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă se gândeşte să candideze din partea PSD la alegerile prezidenţiale, scrie News.ro.
El consideră că mai întâi trebuie stabilit profilul candidatului care s-ar potrivi cel mai bine PSD în 2024.
Citește AICI mai mult!
Foto: Facebook/Mircea Geoană