Lumea ar trebui să ofere talibanilor timp să creeze un nou guvern în Afganistan şi poate vor descoperi că insurgenţii numiţi militanţi de către Occident pentru mai bine de două decenii sunt acum mai înţelegători, a declarat şeful armatei britanice, Nick Carter, miercuri, potrivit Reuters.

Nick Carter, şeful Statului Major al Apărării din Marea Britaniei a declarat că ţine legătura cu fostul preşedinte afgan Hamid Karzai, despre care Carter spune că se va întâlni cu talibanii miercuri.
„Trebuie să avem răbdare, trebuie să ne păstrăm calmul şi să îi lăsăm să creeze un guvern şi să le dăm oportunitatea de a-şi arăta calităţile”, a declarat Carter pentru BBC.
„Poate că aceşti talibani sunt diferiţi de talibanii de care oamenii îşi amintesc, din 1990”, a continuat acesta.
„Dacă le dăm oportunitatea, am putea descoperi că aceşti talibani sunt mai înţelegători, însă ce trebuie să ne amintim este că nu sunt o organizaţie omogenă – talibanii reprezintă un grup de figuri tribale diferite, care vin din zonele rurale ale Afganistanului”, a mai declarat acesta.
Potrivit lui Carter, talibanii sunt „băieţi de la ţară”, care au trăit un mod de viaţă specific paştunilor.
„Poate că talibanii sunt mai înţelegători. Sunt mai puţin restrictivi. Şi, bineînţeles, dacă ne uităm la cum guvernează Kabulul acum, avem câteva indicii că sunt mai rezonabili”, a transmis Carter.

Sursa foto: securitynews.ro