Rusia a avertizat sâmbătă că ajutorul militar american destinat armatei ucrainene poate agrava conflictul din estul Ucrainei şi ar putea incita guvernul de la Kiev să încerce soluţionarea acestuia prin metode agresive, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

”Statele Unite nu-şi ascund intenţia de a oferi tot felul de ajutoare Ucrainei pentru a-şi creşte potenţialul militar ofensiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la teleconferinţa sa de presă zilnică.

Această politică ”nu contribuie la stabilitate şi predictibilitate în inima Europei”, ci dimpotrivă, ea provoacă ”manifestări de agresivitate, inclusiv în soluţionarea problemelor din sud-estul ucrainean”, a adăugat el.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a calificat drept ”alarmantă” decizia autorităţilor ucrainene de a adopta sancţiuni împotriva opozantului prorus Viktor Medvedeciuk şi soţiei acestuia, Oxana Marcenko.

Detalii AICI