Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au semnat, marţi, un acord cadru de furnizare a 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, destinate efectuării de misiuni de salvare. Valoarea contractului este de 270 de milioane de euro, fără TVA.
E o zi istorică. În 2017 au fost alocate foduri suplimentare din partea guvernului pentru trei proiecte. (…) Această poveste a început printr-o primă tentativă de licitaţie în anul 2018, dar nu s-a prezentat nimeni. Repetată în 2019, tot nu s-a prezentat nimeni. După care am schimbat cu colegii de la IGSU modul de desfăşurare a licitaţiei, într-o negociere competitivă. S-au prezentat trei ofertanţi importanţi. Primul, din păcate, a pierdut pentru că oferta era total neconformă, în sensul în care preţul era mult mai mare decât preţul maxim stabilit şi oferta era de opt elicoptere în loc de 12 în acordul cadru. Al doilea a pierdut. Din fericire, a rămas al treilea ofertant cu elicoptere foarte performante, cu care s-a continuat negocierea şi astăzi vom semna acordul cadru. Vorbim de la Lockheed Martin, de fabrica din Polonia, unde vor fi fabricate elicopterele. Vorbim de elicoptere multirol, care pot desfăşura mai multe categorii de misiuni: căutare salvare, inclusiv maritimă; transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi; misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo; stingerea incendiilor de pădure”, a declarat şeful DSU, Raed Arafat.
Potrivit ministrului de Interne, Lucian Bode, şase aparate de zbor de ultimă generaţie vor intra în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
Acordul-cadru are o valoare de aproximativ 270 de milioane de euro, fără TVA.
„Aceste elicoptere medii/grele multifuncţionale vor putea fi utilizate pentru misiuni de salvare pe mare sau pe uscat, astfel că vor contribui în mod decisiv la creşterea eficienţei misiunilor desfăşurate de profesioniştii sistemului de situaţii de urgenţă”, transmite Bode, care a participat la cereonia de semnare, alături de însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, precum şi de reprezentanţi ai Ambasadei Poloniei.
Foto: Mediafax
Sursa: Monitorul Apărării și Securității