Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a condamnat joi seară cu fermitate atacurile teroriste de la Kabul, menţionând că celula de criză instituţională se află în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri.

“Condamn cu fermitate atacurile teroriste de azi din Kabul. Condoleanţe familiilor victimelor & refacere grabnică celor răniţi! MAE România, prin Celula de criză interinstituţională, e în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi încă în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri”, a scris șeful diplomației române pe Twitter.

Cel puţin 72 de civili şi 13 soldaţi americani au fost ucişi precum şi 60 de persoane au fost rănite în urma celor două explozii produse în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare. Mai mulţi militari americani au fost ucişi sau răniţi în atentat.

Un val de reacții internaționale a urmat acestor atentate, ele fiind condamnate de președintele SUA, Joe Biden, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, precum și președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Charles Michel și Ursula von der Leyen.

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din Afganistan de la 14 august, preziua revenirii talibanilor la putere, a anunţat joi un responsabil al Casei Albe.

Tot joi, secretarul de presă al Casei Albe Jen Psaki a spus că nu va fi posibil să fie scoşi din ţară toţi afganii care vor să plece înainte de termenul-limită pentru retragerea armatei SUA, de 31 august.

Foto: Ministerul Afacerilor Externe