Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice să decidă împreună în privința retragerii din Afganistan. Aceasta va fi cea mai importantă decizie a summit-ului ministerial prin videoconferință pe care alianța îl are programat marțea și miercurea viitoare, potrivit RRA.
Domnul Stoltenberg spunea săptămâna trecută că alianţa se confruntă acum cu o alegere dificilă: să rămână în Afganistan și să se confrunte cu un angajament militar continuu sau să plece, cu riscul ca Afganistanul să devină din nou un refugiu sigur pentru teroriști. Indiferent ce cale alegem acum, trebuie să ne asigurăm că Afganistanul nu va mai fi niciodată o bază pentru terorism, spunea secretarul general al alianței.
Într-un comunicat transmis în perspectiva summit-ului NATO, talibanii semnalează: “prelungirea ocupației și a războiului nu este nici în interesul vostru, nici în cel al poporului vostru, nici în al nostru”.
România este parte a eforturilor NATO în Afganistan încă din 2002 și este printre principalii contributori la actuala misiune intitulată “Resolute Support”, care are drept scop instruirea, consilierea şi acordarea de asistență Forțelor naționale afgane de securitate și apărare.
Reuniunea miniștrilor apărării din țările NATO aduce și prima participare internațională a noului secretar american al apărării, Lloyd Austin. Aliații vor lua contact cu dimensiunea militară și de securitate a noii administrații, care este de așteptat să reconstruiască încrederea în NATO, dar și să continue presiunile ca ţările membre să aloce 2% din PIB apărării.