În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la aproape 3.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.000 de fapte contravenționale, iar 605 permise de conducere au fost reținute.
La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 445 de acțiuni și au intervenit la 2.992 de evenimente, dintre care 2.541 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 38 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.068 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.874.095 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 131 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 605 permise de conducere, dintre care 238 pentru viteză, 60 pentru alcool și 11 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 268 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 3.100 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 533 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.348 de autovehicule și legitimate 11.934 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.730 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 123 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 42 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 301 permise de conducere, dintre care 25 pentru alcool și 137 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 159 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
Sursa: MAI