Marți, 7 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița  efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul Slobozia și orașul Amara din județul Ialomița și în orașul Babadag din județul Tulcea pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de furt din sediile profesionale ale unor persoane fizice și juridice. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 100.000 de lei.

La nivel național, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, organizează 12 acțiuni operative în cadrul cărora sunt efectuate 39 de percheziții în mai multe județe din țară. Acțiunile MAI au ca scop combaterea faptelor ilegale din domeniile: arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale, combaterea criminalității organizate și investigarea criminalității economice.

Principalele misiuni desfășurate de efectivele MAI, în ultimele 24 de ore, au fost menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor, precum și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.485 de evenimente, dintre care 2.933 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.552 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 194 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 197 de fapte penale. Totodată, au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional.

În același interval, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 942 de posibile infracțiuni, aproximativ 19% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.414 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2.3 milioane de lei.

În ceea ce privește siguranța rutieră, polițiștii au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 497 de permise de conducere și retrase 248 de certificate de înmatriculare.

În ultimele 24 de ore, reprezentanții IGSU au efectuat 126 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, iar în urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 512 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 118.500 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.229 persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 7 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat, în ultimele 24 de ore, 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.356 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 35.840 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 584 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51.4%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.597 de mijloace de transport și 81.520 de persoane, dintre care 7.538  de cetățeni ucraineni.

Sursa: MAI