principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 5.075 de evenimente, 3.458 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.617 circumscrise situațiilor de urgență.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 102.087 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 8.427 de cetățeni ucraineni.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.

Tot ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 30.485 de verificări, fiind returnate 48 de alerte, dintre care 2 referitoare la persoane care erau date în urmărire, 3 la persoane dispărute, 9 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 6 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Aproape 1.200 de permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării de polițiștii rutieri care au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța circulației. Dintre permisele de conducere reținute, 169 au fost pentru consum de alcool și 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. De asemenea, au fost retrase 458 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 982 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 247 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 275 de fapte penale.

Duminică, s-au dispus măsuri preventive pentru 22 de persoane și au fost depistate 15 de persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 14.521 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 6 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 17 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 2 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 72.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.344 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 134 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 9 persoane.

La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană rătăcită/dispărută în medii ostile vieții.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 158.291 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 14 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,3 %.

Sursa: MAI