Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.763 de evenimente, 3.017 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.746 fiind situații de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 941 de posibile infracțiuni, aproximativ 27% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 318 autori de infracțiuni, care au săvârșit 301 fapte penale și au depistat 31 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. Pentru 40 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

1.032 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri, dintre care 163 pentru consum de alcool și 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 478 de certificate de înmatriculare.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 13.614 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5,2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 27 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificat un obiectiv care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu.

Au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 53.500 lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.268 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 305 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 6 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate tot atâtea persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.458 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 153.145 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 22 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,4 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.372 de mijloace de transport și 84.867 persoane, dintre care 6.944 cetățeni ucraineni.

Sursa: MAI