În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru gestionarea a 4.210 evenimente, dintre care 2.605 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.605 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 851 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică formate din polițiști și jandarmi au prins în flagrant 146 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 143 de fapte penale, iar față de 58 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Ieri, au fost depistate 24 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri au fost prezenți în teren pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost retrase 225 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 455 de permise de conducere, dintre care 52 pentru consum de alcool, iar 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Polițiștii și jandarmii au constatat 7.404 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,4 milioane de lei.
Cele mai multe intervenții ale pompierilor, respectiv 1.242 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, au acționat pentru stingerea a 36 de incendii și au efectuat 5 misiuni pentru descarcerare.
Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 61 de persoane.
Totodată, pompierii au efectuat 163 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 635 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 508.500 de lei.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 22 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 20 de persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 135.344 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 169 de permise de ședere fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42,4%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.104 mijloace de transport și 94.588 de persoane, dintre care 11.662 de cetățeni ucraineni.
Sursa: MAI