În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.146 de evenimente, 2.819 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.327 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 795 de posibile infracțiuni, aproximativ 22% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 30 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 20 de autori în 17 dosare penale cu AN, aflate în evidență.
De asemenea, echipajele de poliție au depistat 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 167 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 175 de fapte penale.
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 855 de permise de conducere și au retras 283 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii și jandarmii au constatat 9.965 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, sâmbătă, 70 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 225.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.132) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 51 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 8 misiuni aero-medicale, fiind salvate 6 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 87.841 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 33 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,2%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.125 de mijloace de transport și 82.517 persoane, dintre care 8.703 cetățeni ucraineni.
Sursa: MAI