Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.031 de evenimente, 2.693 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.338 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 873 posibile infracțiuni, aproximativ 19 % dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 85 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 42 de autori în 33 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.
De asemenea, echipajele de poliție au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 128 de fapte penale.
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 491 de permise de conducere și au retras 236 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii și jandarmii au constatat 7.853 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 149 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 596 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 158.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.104) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 82 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 13 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.388 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 79.901 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 391 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,6%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 26.056 de mijloace de transport și 90.947 de persoane, dintre care 8.406 cetățeni ucraineni.

Sursa: MAI