În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 4.086 de evenimente, 2.753 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.333 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 895 de posibile infracțiuni, peste 19% dintre acestea fiind din oficiu.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 213 autori de infracțiuni, care au săvârșit 207 fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 51 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 38 de autori în 28 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.
În urma acțiunilor de creștere a gradului de siguranță rutieră, echipajele de poliție au reținut 499 de permise de conducere și au retras 327 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii și jandarmii au constatat 7.563 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 137 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 504 sancțiuni contravenționale în valoare de 84.200 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.221) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 66 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane. La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea a două persoane rătăcite/dispărute.
Au fost emise 5 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 18 misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 74.738 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 424 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 24.9%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.251 de mijloace de transport și 71.660 de persoane, dintre care 7.474 de cetățeni ucraineni.