Președintele UMP “Mihai Viteazul”, generalul Gabriel Oprea a fost luni in vizita la Radu Theodoru, comandor, erou, veteran de război, scriitor, patriot, relatează Știri pe surse.

Personalitatea generalului Theodoru și-a pus amprenta asupra vizitei pe care fostul Ministru sl Apărării, al Ministerului Afacerilor Interne, Vicepremier pentru securitate naționala și premier al României, Gabriel Oprea, a organizat-o și la care a participat împreuna cu cms.-sef Christian Ciocan – director de comunicare și purtător de cuvânt al UMP “Mihai Viteazul”.

Au fost amintite episoade din istoria țării și din razboaiele la care România și-a adus tributul de sânge, au fost onorate in amintire personalitățile care au construit și aparat statul român, a fost salutata – din nou – implicarea generalului Gabriel Oprea in recunoașterea valorilor naționale.

Vizita, având un puternic caracter camaraderesc și profund național, s-a circumscris seriei de manifestări organizate de UMP “Mihai Viteazul” in sensul aprecierii adevăratelor personalități ale Natiunii Române.