Premierul Nicolae Ciucă a declarat despre drona americană doborâtă marți de un avion de luptă rusesc deasupra Mării Negre că „este un incident grav care demonstrează că e nevoie în continuare de dialog”.

„Știu despre evenimentul deosebit de grav care s-a produs în spațiul aerian aferent apelor internaționale din Marea Neagră, alte date nu am în acest moment. E un incident grav care demonstrează că este nevoie de un dialog, de fixarea unor repere de conduită în astfel de situații pentru ca evenimente de acest fel să nu se întâmple și sunt convins că, așa cum am înțeles din comunicatul ministerului Apărării din SUA, au avut loc întâlniri cu reprezentanții Federației Ruse astfel încât să se găsească aceste linii de dialog și să nu se mai întâmple astfel de evenimente”, a spus Nicolae Ciucă. Drona MQ-9 doborâtă deasupra Mării Negre a decolat din România, potrivit New York Times, care citează un oficial militar american. Publicația notează că aceștia au privit șocați imaginile transmise de dronă, în care se vede cum aceasta a fost „hărțuită” de avioanele de luptă rusești Su-27.