• Pompierii români, care au mers în Grecia pentru a da o mână de ajutor la stingerea flăcărilor, spun că sunt emoţionaţi de gesturile grecilor.

„S-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, povestesc ei.

Pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a fost postată mărturia pompierilor români plecaţi să stingă flăcările în Grecia.

„Ne-au mişcat gesturile localnicilor … Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne aşteptam la aşa o mare recunoştinţă. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau „Bună ziua” şi ne zic „Mulţumesc!”. Toţi cei care ne-au ieşit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, spun pompierii.

Ei spun că o mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat vineri dimineaţă. „A venit cu plăcinte şi porumb fiert, drept mulţumire pentru că îi protejau satul”, au transmis pompierii.

Pompierii spun că momentele de mare încărcătură emoţională i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare.

Foto: IGSU