La data de 21 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată și Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În cadrul acțiunii cu numele de cod „Himera”, s-a reținut faptul că, în perioada 2022 – 2023, bănuitul, angajat al unui operator economic de profil, ar fi comercializat în mod repetat droguri de mare risc, respectiv peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil, aproximativ 700 de comprimate Oxycodonă, 1.200 de fiole de morfină, 380 de plasturi ce conțin ca substanță activă Fentanil și comprimate de codeină.
Bănuitul a fost prins în flagrant delict, în timp ce deținea în vederea comercializării, mai multe cutii (de ordinul zecilor) cu comprimate, a căror substanță activă este Fentanilul. Mai multe persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală pentru audieri. De asemenea, se efectuează verificări cu privire la modul în care operatorul economic aplică și respectă normele legale specifice activității desfășurate.
Fentanilul și Oxicodona reprezintă cele mai periculoase droguri de mare risc existente în prezent pe piață, având în mod frecvent efect letal.
Fentanilul este un opioid sintetic extrem de puternic, destinat bolnavilor de cancer în stadii terminale și gestionării durerilor în cazul intervențiilor chirurgicale, fiind eliberat doar în baza prescripției medicale. S-a stabilit pe baza studiilor medicale de specialitate că Fentanilul este de 100 de ori mai puternic decât morfina și de 30 până la 50 de ori mai puternic decât heroina. Potrivit datelor publicate pe site-ul agenției americane Drug Enforcement Administration (D.E.A.) „este atât de puternic și de mortal încât chiar și un microgram poate ucide un om”.
Potrivit aceleiași surse, în anul 2022 Fentanilul a fost legat de mai mult de două treimi din cele 110.000 de decese prin supradoză înregistrate în Statele Unite. Ca răspuns la această situație alarmantă, la inițiativa guvernului american, a fost constituită Coaliția globală privind amenințările asociate drogurilor sintetice, la care participă și România.
Din punct de vedere al circulației ilicite, traficarea si punerea la dispoziția consumatorilor de droguri a acestui opioid sintetic, (mult mai puternic decât heroina), reprezintă ca și în cazul Oxycodonei un factor de risc major pentru sănătatea publică. Oxicodona este un analgezic opioid produs de industria farmaceutică și utilizat pentru tratamentul durerilor severe, face parte din categoria medicamentelor cu regim special și poate fi eliberat în farmacii numai în baza unei prescripții medicale întrucât prezintă un risc major de dependență. Oxicodona poate fi întâlnită pe piața farmaceutică sub denumirea de „Oxidolor” ori „Oxycontin” ori „Oxycodonă”, substanța activă în toate aceste medicamente fiind clorhidratul de oxicodonă care figurează în tabelul anexă nr. II al Legii 143/2000.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni din cadrul Poliției Române.
Sursa: IGPR