Poliția Română a implementat proiectul „East Connection 2020 Transnational and multidisciplinary cooperation between law enforcement authorities in countering smuggling and intra-community fraud affecting the EU budget”, pentru gestionarea domeniului fraudei intra-comunitare, traficului cu produse accizabile, produse din tutun și bunuri supuse drepturilor de proprietate intelectuală din România, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Prin implementarea proiectului East Connection 2020, Inspectoratul General al Poliției Române și-a propus să popularizeze în rândul partenerilor din acest domeniu un standard comun de gestionare a domeniului fraudei intra-comunitare, traficului cu produse accizabile, produse din tutun și bunuri supuse drepturilor de proprietate intelectuală din România, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Proiectul a presupus organizarea unor evenimente care au reușit să aducă împreună 297 de persoane.

Astfel, în perioada 28-30 martie 2022, la Sibiu, a fost organizată o conferință internațională, cu participanți din cadrul Poliției Române, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.L.A.F., I.G.P.F., Europol, Interpol, Ambasadei SUA în România, companiilor producătoare de tutun (British American Tobacco, Japan Tobacco International, Philip Morris) și unor case de avocatură cu activitate în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală.

De asemenea, au fost derulate trei workshop-uri regionale, în județele Vâlcea, Suceava și Bihor, ce au fost organizate în lunile iunie, septembrie și octombrie. La workshop-ul din județul Vâlcea, au participat specialiști din cadrul Poliției Române, Poliției Naționale din Bulgaria, Ministerului Public, D.L.A.F., Autoritatea Vamală Română, Direcției Generală Anti-Fraudă din cadrul A.N.A.F. și I.G.P.F.

La workshop-ul din județul Suceava, au participat reprezentanți din cadrul Poliției Române, Inspectoratului General de Poliție din Republica Moldova, Ministerului Public, D.L.A.F., Autorității Vamale Române, Direcției Generale Anti-Fraudă din cadrul A.N.A.F. și I.G.P.F.

La workshop-ul din județul Bihor, au participat persoane din cadrul Poliției Române, Inspectoratului General de Poliție din Republica Moldova și Poliției Naționale din Ucraina. 

La finalul activităților, pe baza prezentărilor realizate de participanții la evenimente, a fost conceput un manual de bune practici, metode și tehnici de combatere a fraudelor, prezentate din perspectiva instituțiilor de aplicare a legii, care a fost diseminat către toate entitățile participante.

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au facilitat îmbunătățirea legăturilor dintre principalele instituții ce au competențe în combaterea fraudelor atât în țară, cât și în statele din regiune.

Activitatea de investigare și probare a fraudelor este una complexă care implică, de cele mai multe ori, activitate infracțională extinsă, atât din punct de vedere geografic, cât și al competențelor legale alocate instituțiilor și autorităților publice.

Perioada de implementare este 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2022, iar bugetul alocat este de 146.100,06 euro, din care grantul este de 80%.

La data de 16 decembrie 2022, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, s-a desfășurat conferința de închidere a proiectului East Connection 2020, cu participarea specialiștilor Direcției de Investigare a Criminalității Economice și, în sistem videoconferință, a polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice de la nivel teritorial.

Sursa: IGPR