Săptămâna trecută un accident s-a produs în comuna Movileni din judeţul Galaţi, în apropiere de oraşul Galaţi din România. În acel accident, un camion ce circula regulamentar efectuase brusc o manevră de evitare spre stânga, iar în urma acestei manevre ajunsese să lovească gardul unei curţi de acolo.
Manevra a fost motivată de apariţia bruscă pe drum a unei bătrâne de 90 de ani, pe care şoferul a evitat-o graţie unei reacţii excepţional de bune. Mai târziu, bătrâna a acuzat tot şoferul că i-a deteriorat gardul, într-o situaţie a absurdului, dar gestul în sine al şoferului de camion rămâne a fi unul admirabil.
La câteva zile distanţă de acel accident, poliţia din România a decis să-i aducă mulţumiri speciale şoferului de camion, care a acţionat atât de profesionist, salvând viaţa pietonului, chiar dacă pietonul n-a apreciat asta. Şoferului de camion îi spune Georgian Dinu şi în acea zi el tranzita judeţul Galaţi. Munceşte de 18 ani în rol de şofer de camion şi, după cum a indicat situaţia de săptămâna trecută, a reuşit să adune o experienţă valoroasă.
Poliţia din România l-a invitat la sediul din Buzău pentru a-i spune un mulţumesc personal şi a-i înmâna o diplomă personalizată de Master în condus defensiv, pentru salvarea vieţii unui pieton. Cu siguranţă, acest profesionist merită toată admiraţia, fiind unul din acei oameni care-şi fac pur şi simplu treaba cu excelenţă, fără a fi neapărat în lumina reflectoarelor, iar într-un moment critic abilităţile şi profesionalismul lor sunt cele care fac cu adevărat diferenţa în a salva vieţi!
Foto: Poliția Română