Poliția Capitalei confirmă că un reprezentant al AUR a fost prins de SPP având la el un plic în care se afla cannabis.
„În data de 26 august 2021, poliţişti din cadrul Secţiei 17 au fost solicitaţi de SPP să se prezinte la unul din punctele de acces ale clădirii Parlamentului, unde a fost identificat un bărbat ce avea asupra sa un plic ce a ridicat suspiciuni. Lucrarea întocmită a fost transmisă unităţii competente material, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti, la acest moment fiind in instrumentarea DIICOT – Structura Centrală”, a transmis vineri Poliţia Capitalei.
Sursele politice citate au declarat că este vorba despre Mircea Gheorgheosu, purtător de cuvânt al AUR, asupra căruia ar fi fost găsite 0,5 grame de cannabis, despre care a declarat că sunt pentru consum personal.
Foto:7Media