Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a informat că în ultimele trei săptămâni, de la începutul acestei vacanţe şcolare, peste 500 de copii români nu au putut părăsi ţara, ca urmare a faptului că părinţii sau însoţitorii acestora nu deţineau documentele necesare pentru a putea călători în străinătate.
Potrivit IGPF de la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria a aproximativ 1.600 cetăţeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoţitorii nu deţineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorul în condiţii legale.
Însă aceste situaţii sunt constatate tot mai des odată cu finalizarea cursurilor şi începerea vacanţelor de vară.
”Astfel, începând cu 10 iunie, poliţiştii de frontieră nu au permis ieşirea din ţară a peste 500 cetăţeni români minori ( aproximativ o treime din totalul de la începutul anului), aflaţi într-una din situaţiile următoare – nu posedau documente de călătorie valabile, părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte prin procura notarială, însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, nu au prezentat cazierul judiciar”.