Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, până la acest moment, circa 3.500 – 3.600 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus după ce au primit prima doză de ser.
“Sunt circa 3.500 – 3.600 de persoane care au dezvoltat infecţia cu SARS-CoV-2 după prima doză. Este, de altfel, principalul motiv pentru care aceste persoane nu s-au prezentat la doza de rapel, aşa cum erau programate în platformă”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.
Şeful CNCAV a precizat că sunt foarte puţine cazuri de persoane care s-au infectat cu SARS-CoV-2 după ce au primit a doua doză de vaccin.
“Sunt câteva, foarte puţine cazuri. Dar, din punct de vedere al numărului, cu totul sunt, practic, 3.500 – 3.600 de persoane, ceea ce reprezintă un număr foarte mic comparativ cu aproape 700.000 de persoane deja vaccinate”, a explicat el.