În urma punerii în executare a celor 10 mandate de percheziție domiciliară, la data de 4 octombrie a.c., au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3.610 pliculețe ce conțin Alpha-PHiP (substanță psihoactivă nouă), aproximativ 50 de grame de NSP, aproximativ 5 grame de canabis, un cântar electronic, 12 telefoane mobile și 20.200 de lei, despre care există indicii temeinice că ar provine din activități de vânzare de NSP.
În urma audierilor efectuate, procurorul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri a dispus măsura controlului judiciar pentru 7 dintre bănuiți și a reținut alți 10, pentru trafic intern de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
La dosarul cauzei au fost reunite 41 de sesizări penale, privind membrii grupărilor infracționale, înregistrate la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și a Direcției Generală de Jandarmi a Municipiului București, precum și 17 petiții ale cetățenilor și societăților comerciale care își desfășoară activitatea în zona de acțiune a grupărilor infracționale.
La data de 5 octombrie a.c., judecătorul de drepturi și liberătăți a dispus arestare preventivă, pentru 30 de zile, a 3 persoane bănuite, luând măsura arestului la domiciliu față de alte 6 și a controlui judiciar față de una.
Reamintim că, la data de 4 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.
S-a reținut că, pe parcursul anului 2023, mai multe persoane bănuite ar fi vândut, în mod repetat, diferite cantități de substanțe psihoactive (Alpha-PHiP substanță psihoactivă nouă, din clasa catinonelor sintetice), cu prețul de aproximativ 10 lei pentru o doză.
Interacțiunile între dealeri și consumatori ar fi avut loc preponderent stradal, în zone situate în centrul municipiului București.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au fost conduse, pentru audieri, peste 20 de persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Sursa: IGPR