La data de 19 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureș au reținut o persoană, în urma a 3 percheziţii desfășurate la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 183.000 de lei.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au desfăşurat 3 percheziţii domiciliare, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada august 2019 – septembrie 2020, o angajată a unei societăți comerciale din Târgu Mureș ar fi înregistrat, în evidența contabilă a societății în cauză, operațiuni nereale.
Astfel, aceasta ar fi efectuat diverse plăți către furnizori, în conturi bancare ce nu ar fi aparținut acestora, ci unei alte societăți, fiind administrată de femeia de 47 de ani și de un alt bărbat, de 61 de ani.
Totodată, cea în cauză ar fi efectuat modificări asupra contractului de telefonie mobilă al societății angajatoare, achiziționând mai multe dispozitive, care nu s-ar fi regăsit în gestiunea societății, pentru unele dintre acestea existând indicii că ar fi fost însușite pe nedrept de angajata societății.
Prejudiciul total cauzat este de 183.749 de lei.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă.
La aceeași dată, față de femeia de 47 de ani, polițiștii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, complicitate la delapidare, ambele în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Sursa: IGPR