Pentagonul îl acuză Tucker Carlson, un realizator de top al Fox News, că a jignit întreaga armată a Statelor Unite, atunci când a deplâns numărul tot mai mare de femei aflate în serviciul militar, potrivit BBC.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că domnul Carlson „a jignit în esență întreaga armată americană”. Acesta a mai spus că ,, realizatorul să își dea seama de eroarea sa.”
Comentatorul conservator a prezentat, în cadrul emisiunii sale, o fotografie a Air Force cu un locotenent care lucra la o uniformă pentru maternitate, afirmând că, în faţa pericolului tot mai mare venit din partea Chinei, Pentagonul angajează tot mai multe femei.
„Femeile însărcinate vor lupta împotriva războaielor noastre”, a spus el. „Este o batjocură …”, a concluzionat Carlson
“În timp ce armata Chinei devine mai masculină și mai puternică, armata noastră, după cum spune Joe Biden, trebuie să devină mai feminină”, a opinat Carlson.
Pentagonul a reacţionat joi, afirmând că se mândreşte cu diversitatea armatei şi a afirmat că trebuie să facă o treabă mai bună cu promovarea femeilor în funcţii de conducere.
Foto: US Dept Of Defense