Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că toate pensiile militare vor fi indexate cu 5,1%, apoi “se va veni cu o indexare suplimentară, astfel încât pensiile mici să primească ceva în plus”.

“Practic este o indexare, aici este şi un element de noutate pentru că ordonanţa este în transparenţă decizională şi chiar vreau să specific ce a apărut nou faţă de ceea ce este în ordonanţă. Pensiile militarilor vor fi indexate cu 5,1%, toate pensiile militare. 

Apoi, în funcţie de nivelul pensiei, pe acele plafoane, se va veni cu o indexare suplimentară astfel încât pensiile mici să primească ceva în plus. Nu va depăşi creşterea celei mai mici pensii 12,5% astfel încât să se menţină în similaritate cu ceea ce facem pentru sistemul public de pensii”, a spus Adrian Câciu, la Antena 3 CNN.

Punctul de pensie va fi mărit, la începutul lunii ianuarie cu 12,5%. Ministrul de Finanţe a menționat şi o actualizare la veterani.

“O actualizare la veterani cu 30%. Avem o actualizare a indemnizaţiilor pentru veterani. Mi se pare o reparaţie care trebuia făcută”, a mai spus ministrul.