Istoric

De la apariția primelor orașe ( aprox. 3000 î. H) în Valea Mesopotamiei și în Valea Nilului și până astăzi, așezările urbane au cunoscut o serie de transformări care nu se referă doar la arhitectură și demografie, ci cu deosebire la funcțiile sociale, economice, politice, apărare și culturale. Dar trebuie să insistăm asupra faptului că și atunci când istoria a înregistrat tipologia orașelor religioase sau orașe-fortărețe, aspectele economice și sociale erau deosebit de impor- tante. Căci încă de la început, orașele colectau și depozitau produse pentru a fi redistribuite într- o arie mai largă decât cea a așezării urbane. Iar în Imperiul Roman s-a constituit chiar o rețea puternică de orașe care, pe lângă funcțiile amintite, a dezvoltat-o și pe cea administrativă, depășind spațialitatea orașului-stat grecesc și extinzându-se până la arii provinciale și imperiale.
Din secolul al XV-lea, în Europa s-au dezvoltat orașe comerciale care au ajuns să exercite și roluri defensive și politico- adminstrative. Iar odată cu Revoluția Industrială din sec.al XVIII-lea au avut loc mai multe transformări cantitative și calitative care s-au răsfrânt și asupra sistemului urban european. Din veacul al XIX-lea populația mondială aproape s-

a dublat, intervenind schimbări nu doar în ceea ce privește metodele de producție și mijloacele de transport, dar și în privința condițiilor sanitar- igienice sau educaționale. În țările europene mai dezvoltate, evoluția economică a determinat modificări urbane substanțiale și în sistemul redistribuirii puterii politice și, împreună cu sistemul administrativ, a trebuit să țină cont și de compoziția socială a societății moderne. Impulsul britanicului Edwin Chadwick, după 1830, care a inventat un adevărat etos al politicii publice de sănătate pentru populația urbană, preluat în toată Europa Occidentală, din a doua jumătate a sec.al XIX-lea, a urmat proiectul baronului Haussman care timp de aproape două decenii a conceput și aplicat un plan de măsuri tehnice și administrative pentru întregul oraș Paris, dirijat de Prefectura de Sena (trasarea drumurilor, lucrările de construcții, parcuri publice, renovare echipamente urbane, modificarea organizării administrative a orașului etc.). Realizările baronului Haussman au devenit model de acțiune în toate marile orașe europene, după 1870. Înainte de Primul Război Mondial s-au precizat deja principalele funcțiuni ale orașelor din Europa sec.al XX-lea (Le Corbusier) care erau locuirea, munca și circulația.

Orașul contemporan

Orașul contemporan s-a confruntat cu fenomenul puternicei creșteri a ratei populației urbane la scară mondială (în 1950=33%, 1977=40%, 2000=50%, 2020-aprox.60%). În țările puternic dezvoltate economic, procesul de accelerare a urbanizării a fost în directă relație cu ritmul dezvoltării economice, acesta din urmă realizându-se prin participarea intensă la relațiile internaționale de piață, ceea ce a și dat orașelor profiluri de specializare. Pentru țările mai puțin dezvoltate, creșterea populației urbane a provenit din anumite fenomene demo- grafice și sociale, adesea conferind gigantis- mului urban caracteristici explozive. Înmulțirea megalopolisurilor și metropolelor, în sec.al XX- lea și primele două decenii ale veacului nostru, apare ca fiind un fenomen al timpurilor noastre, cu efecte indiscutabile nu doar asupra modului cum funcționează astăzi piața internațională, dar și a felului în care se reconfigurează sistemul internațional contemporan. În 1900 existau în lume 16 așezări urbane având aglomerări milionare, în 1950 erau 49, în următorul deceniu au ajuns la 99, iar în 2000=250, pentru ca acum să fie cca.550.

Dacă la începuturile sale, orașul a fost mai mult un “loc” în care populația desfășura activități pentru propria folosință, cu timpul așezările urbane au evoluat spre adevărate centre de dezvoltare care acopereau nu doar piața locală, dar și pe cea regională, pentru a evolua ca poli de susținere ai pieței internaționale. Astăzi se vorbește laudativ de orașul-stat Singapore și datorită modului cum a înțeles și s-a încadrat în interdependențele complexe globale (economice, comerciale, financiare, sociale și chiar culturale). La rândul lor, un număr apreciabil de metropole europene se manifestă ca actori individualizați ai pieței internaționale, exprimând poziții tot mai puternice chiar față de statele din care fac parte sau organizațiile regionale și mondiale în care propriile state sunt membre. Din păcate, actuala criză pandemică a demonstrat o dată în plus că statele de astăzi nu reușesc să facă față nume- roaselor tipuri de crize regionale și globale, nu gestionează adecvat multiplele interconectivități și interdependențe. Marile aglomerări urbane au fost foarte afectate și de consecințele epidemiei asupra sănătății populației, dar și de măsurile restrictive ale autorităților statale, uneori mergând până la oprirea activităților economice locale sau generale. Ceea ce a adus enorme pierderi economice și financiare directe îndeo- sebi marilor orașe, cărora se adaugă efectele dereglărilor lanțurilor comerciale internaționale. Motiv pentru care sesizăm presiunea metro- polelor asupra factorului politic și statal, dar și asupra organizațiilor regionale și internaționale pentru a-și reforma funcțiile și procesele decizionale în vederea adaptării la sensurile cerute de piața internațională, fiind blamate și naționalismele economice sau de mare putere.

Situație explicabilă și prin aceea că nu doar domeniul economic, ci și cel social, adminis- trativ etc. au nevoie de permanentele cuceriri ale cercetării științifice care este tot mai interconectată și internaționalizată (a se vedea și cazul recentelor vaccinuri contra COVID-19). Practic, marile orașe din zilele noastre au fost nevoite de mediul socio-economic propriu, dar și de cel internațional, să preseze liderii politici locali/statali pentru ca aceștia să vină cu soluții de management public și privat (inclusiv parteneriatul public-privat) capabile să accelereze, flexibilizeze cadrul decizional și să deschidă noi oportunități spre piețele regionale și globale. Iar în cazul când acești lideri nu se dovedesc suficient de abili și eficienți, liderii marilor orașe, împreună cu liderii economici și financiari locali, practică ei înșiși o para- diplomație a relaționării cu liderii economici și politici ai statelor sau regiunilor care includ interesul lor major de piață. Ceea ce, desigur, complică efortul restructurării sistemului internațional contemporan, dar, în același timp, atrage atenția asupra faptului că statele-ca actori tradiționali ai sistemului internațional- trebuie să se reformeze ele însele și, pe de altă parte, că în vremurile noastre mai sunt și alți actori importanți ai sistemului internațional, printre care și marile metropole sau puternicele corporații multinaționale.

Ce învățăm din criză?

Tot mai mulți comentatori se întreabă dacă orașele vor învăța ceva din actuala criză pandemică, având în vedere faptul că adesea așezările urbane au fost lovite de cataclisme, epidemii, dezastre. Ceea ce nu a dus la dispariția orașelor, ci la noi invenții și abordări care au dus la progresul urban de până atunci. Dar trebuie adăugat imediat că nu toți locuitorii orașelor calamitate au fost vizitați de “îngeri”, după nefericite evenimente din această categorie. Căci uneori nu este vorba doar de un nou avânt al reconstrucției, ci și de injustiție și multe feluri de inechități. Cert este însă că astfel de momente arată și câtă predispoziție există în comunitatea urbană pentru a rezolva o criză comună. Și, așa cum a fost în cazul actualei crize pandemice, aceasta a înfățișat multiplele probleme care există la nivelul fiecărei comunități, dar și în privința slăbiciunilor politicilor publice pe care le aplică autoritățile locale și statale. Ca atare, este de observat și în viitor care va fi atitudinea acestor autorități, dar și a comunităților, față de politicile publice și bunurile comune necesare traiului urban. Iar eu aș insista asupra calității vieții comunității pe care liderii urbani ar avea datoria să o dezvolte.

Răspunsul la COVID-19 ne-a arătat că nici liderii  și nici instituțiile urbane actuale nu au o conformație adecvată pentru a-și menține cetățenii în stare de siguranță deplină. Și nu doar în privința acestui coronavirus, ci și a altor boli infecțioase sau ale sănătății mediului natural. Cert este că sistemul îngrijirii sănătății nu a funcționat la parametri desemnați, dar pericolul se menține datorită incapacității administrațiilor urbane de a aduce îmbună- tățirile promise mereu în timpul campaniilor electorale pentru alegeri locale și naționale. Nu este clar în ce măsură a devenit conștientă și determinată elita urbană prezentă de faptul că supraviețuirea fiecărui individ este inter- conectată stătii de sănătate a semenilor noștri, a celor de lângă noi. De unde imperativul accesului egal la serviciile de sănătate, cu o specială preocupare pentru orășenii cu venituri mici. După cum s-a tras încă un semnal de alarmă asupra nevoii de a acorda o atenție maximă îngrijirii preventive. Iar într-o epocă în care bolile infecțioase proliferează, orașele ar trebui să aibă mecanisme sigure de răspuns și salvare, deoarece adesea poate fi afectată siguranța întregii comunități sau chiar a unei regiuni mai extinse.

Interogările de mai sus sunt adresate mai ales liderilor orașelor de azi și de mâine care ar trebui să propună un nou design managerial urban, dar și să regândească politicile publice, de la cele din domeniile sănătății și educației până la ansamblul serviciilor publice, transporturi, protecția mediului, construcții etc. Pentru că de calitatea și eficiența regulilor și bunei guvernări va depinde felul în care o comunitate urbană poate face față complexelor atribuții și activități pe care le asumă astăzi orașele.

Cluj-Napoca

Scriind aceste rânduri despre rolul orașelor de astăzi este firesc să exprim câteva gânduri și despre orașul și comunitatea de unde am privit spre lume. Clujul este printre puținele așezări din România care are o continuitate urbană din antichitate până în zilele noastre. Orașul- municipiul roman Napoca a avut o dovedită importanță comercială, militară și administra- tivă în provincia Imperiului Roman. A fost și un oraș-cetate medieval, menținându-și funcțiile comerciale, administrative și de apărare. Iar în epoca modernă a accelerat procesul de urbanizare, îndeosebi din a doua jumătate a sec.- al XIX-lea, odată cu pătrunderea și în această arie a preocupărilor de industrializare și crearea universității moderne. Tendință continuată și în prima jumătate a veacului al XX-lea, la care s-a adăugat amplificarea rolului cultural-științific și politic. Pentru ca în ultima jumătate de veac să înregistreze o masivă creștere a populației, prin afluxul forței de muncă absorbită nu doar din împrejurimile orașului, ci din toată zona transilvăneană. Tot de atunci, Clujul s-a transformat într-un pol de dezvoltare al aceleiași arii a României, pentru ca astăzi să se considere a fi o adevărată “capitală provincială”, atât datorită poziționării geografice cât și avansului în domenii precum educație-cercetare, finan- ciar-bancar, industrii de vârf, accentul pus pe servicii și, nu în ultimul rând, proeminență cultural-științifică. La care se adaugă o intensificare a participării la schimburile internaționale comerciale și cultural-științifice.

reformelor modernizatoare încă de la începutul anilor ‘90. Totodată, a fost reactivat vechiul spirit antreprenorial caracteristic zonei care a generat initiative financiar-bancare și o dezvoltare a înterprinderilor mici și mijlocii, preponderant orientate către producție destinată pieței locale. Tot mai vechile trasee comerciale care legau Europa Centrală de Europa Sud- Estică au activizat mediile comerciale locale și regionale care au preferat să opereze în cadrul cultural și antreprenorial al Clujului. Același mediu antreprenorial clujean s-a ambiționat, în ultimele două decenii, să recupereze întârzierile și pierderile oportunităților din anii ‘90 și a mizat pe inițiativa privată pentru a intra în competiția cu alte centre urbane din zona transilvăneană și România.

căutat soluții la problemele imense ale lipsei de infrastructură și a încurajat universitățile să-și dedice un efort sporit participării în procesul dezvoltării locale și regionale. Nu în ultimul rând, a avut în atenție crearea unui ambient urban socio-cultural propice tineretului, care a avut ca principal destinatar populația liceală și studențească, ceea ce s-a soldat cu efectul pozitiv asupra stabilirii în Cluj-Napoca a forței de muncă tinere din regiune.

După 1989, orașul Cluj-Napoca a avut un start renovator mai dificil și mai încetinit datorită stării conflictuale întreținută artificial de noii lideri politici locali, adesea încurajați de leadershipul statal al României, dar și din alte arii învecinate. Proiectele investiționale vizând infrastructura de transport-rutier, aerian, feroviar- și noile industrii, de la începutul anilor 2000, au dat semnalul deschiderii orașului către Piața Internă a Uniunii Europene. Dar probabil cel mai puternic imbold pentru interconectare cu lumea occidentală a venit dinspre mediul universitar al Clujului care a pornit pe calea

Acest efort al comunității clujene de a reintra în fluxul proceselor de dezvoltare, după anul 2000, a coincis cu etapa negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, ceea ce a facilitat o orientare clară a mediului de afaceri local către Piața Internă. Liderii orașului nu au venit spre componentele cele mai dinamice ale dezvoltării locale cu o viziune sau schiță de strategie până în urmă cu un deceniu, fapt petrecut sub presiunea mediilor de afaceri și a celor universitare. Drept consecință, administrația locală s-a implicat mai mult în atragerea de noi investiții autohtone și străine, a

Orașul Cluj-Napoca a fost foarte lovit de epidemia COVID-19, înfățișând aceleași defi- ciențe și slăbiciuni ca și alte orașe importante și ca toată România, desi Clujul beneficiază de o infrastructură a îngrijirii sănătății mai dezvol- tată decât alte localități urbane din țară, datorită îndeosebi calității factorului uman și științific al centrului medical clujean. Aceasta dovedește, încă o dată, că este vorba de o lipsă sistemică la nivelul României, dar cu caracteristici aparte în Cluj-Napoca, unde există o anumită structură demografică și socială, iar dinamica mobilității persoanelor este dată tocmai de stadiul evoluției socio- economice și interconectivităților cu mediile europene și internaționale. Ceea ce ar necesita și o abordare inovativă a procesului guvernării urbane. Vor fi preocupați liderii comunității clujene de un astfel de subiect? Deocamdată, întrebarea încă așteaptă un răspuns.