Oficiosul guvernamental Magyar Nemzet publică un nou articol cu mesaje cu substrat revizionist pe tema Roșia Montană.

”Unul din cele mai importante oraşe miniere din vechea Ungarie a devenit un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO”, titrează publicația maghiară, care încheie articolul cu următorul mesaj: ”Să salvăm şi Roşia Montană maghiară!”

Nu este prima ieșire controversată din partea oficiosului de la Budapesta.

UNESCO a decis: Aşezarea transilvăneană situată deasupra unei comori imense de metale preţioase, Roşia Montană, a devenit parte a Patrimoniului Mondial. Organizaţia nu a avut o sarcină uşoară: În acest oraş minier, cu câţiva ani în urmă experţii UNESCO erau încă consideraţi drept persoane nedorite dacă au îndrăznit să meargă acolo pentru a „măsura” patrimonul cultural şi natural. În schimb, în noua situaţie creată va reveni un rol major şi Ungariei, deoarece trebuie să prezinte lumii bogata moştenire maghiară a Roşiei Montane.

În mijlocul anilor 2000, mulţi şi-au dat seama, datorită filmului documentar unguresc, intitulat „Noul Eldorado”, realizat de Tibor Kocsis, că după Primul Război Mondial, Ungaria nu a pierdut odată cu Transilvania Grădina Zânelor, ci şi o multitudine de mine de aur.

Numele aşezării Roşia Montană, situată în tărâmul Transilvaniei, a devenit cunoscut datorită succesului imens al amintitului film documentar în opinia publică din Ungaria şi din străinătate, mai exact a devenit cunoscut din cauză că o companie minieră româno-canadiană, Roşia Montana Gold Corporation, ar vrea să înfiinţeze aici una din cele mai mari mine din Europa, care ar transforma zona într-un peisaj selenar.

Săpăturile ilegale ale companiei au demonstrat că în adâncuri se găseşte molibden, platină şi, desigur, cel puţin 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Potrivit planurilor companiei, metalul preţios ar fi fost spălat printr-o procedură bazată pe cianură.

Ungaria a primit deja o lecţie uriaşă cu privire la posibilul efect catastrofal al acestei proceduri atunci când, în urmă cu 21 de ani, otrava a scăpat de sub control din fosta uzină „Aurul” din Baia Mare şi aproape că a distrus integral biosfera râului Tisa.

Şi la Roşia Montană ar fi fost folosită tehnologia bazată pe cianură, respectiv aurul ar fi fost extras cu cianură printre stâncile zdrobite, ceea ce folosită într-o concentraţie mare ar fi distrus biosfera şi ar fi poluat mai multe râuri, dacă ar fi intrat în mediu. În acest sens ar fi existat întotdeauna o posibilitate, deoarece este vorba despre o zonă din Transilvania care este foarte bogată în precipitaţii, chiar şi acum, în ultimele săptămâni, au avut loc mari inundaţii.

Ungaria nu şi-a exprimat degeaba dezaprobarea faţă de deschiderea minei de la Roşia Montană chiar de la începutul demersurilor dubioase întreprinse în această direcţie, pe lângă faptul că nu a întârziat să apară nici valul de proteste ale unor ONG-uri din străinătate care, în ciuda succeselor lor mai mari sau mai puţin mari, s-au lovit de ziduri.

Localnicii s-au împărţit în două tabere: Au fost unii care au urmărit sunetele de sirene ale companiei şi şi-au vândut casele acesteia, printre care şi clădiri cu etaj, vechi de secole, şi chiar au plecat din Roşia Montană. Alţii şi-au luat cu ei chiar şi morţii pentru a-şi uşura remuşcările. Cealaltă tabără era compusă din patrioţi locali luptători care, în pofida situaţiei fără speranţe şi intimidări, au hotărât să nu plece de aici. Au încercat să insufle viaţă în oraşul lor natal şi s-au agăţat, printre altele, de turism.

Nu a fost uşor, deoarece România ar putea deţine un record Guinness din punctul de vedere al guvernelor care veneau şi plecau întruna. Însă pe parcursul anilor, în care s-au dat lupte crâncene pentru Roşia Montană, s-a vorbit prea puţin despre trecutul maghiar al acestui orăşel.

Cazul privind protecţia mediului s-a transformat după un timp într-un caz de „mare român” care vedea din trecut doar daci şi, desigur, romani, cu toate că dacă ne uităm la întâietate, mai întâi agatârşii înrudiţi cu sciţii au domnit aici, în Roşia Montană, cu mult înainte de formarea provinciei Dacia.
Vezi AICI mai mult!

Sursa: Magyar Nemzet / Rador