O rachetă a lovit luni seara o bază aeriană din Kurdistanul irakian, omorând un angajat civil şi rănind alţi cinci, precum şi un soldat american, a anunţat coaliţia condusă de SUA, notează AFP, preluată de Agerpres.
Cel puţin trei rachete au fost lansate în direcţia Erbil, capitala acestei regiuni autonome din nordul Irakului, iar una a lovit o bază aeriană unde staţionează trupe americane, potrivit sursei citate.
Este pentru prima dată după aproape două luni când astfel de tiruri au ca ţintă instalaţii militare sau diplomatice occidentale din Irak.
Atacul a fost revendicat online de un grup puţin cunoscut numit Awliyaa al-Dam (Gardienii sângelui).
În jurul orei locale 21:30 (18:30 GMT), un corespondent al agenţiei France Presse a auzit câteva explozii puternice în suburbiile nord-vestice ale Erbilului.
Surse de securitate irakiene şi occidentale au declarat că cel puţin trei rachete au fost lansate spre aeroport.
Pe lângă complexul militar, două dintre ele au căzut peste zone rezidenţiale de la periferia oraşului.