Nicolae Ciucă afirmă că promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legilor Educaţiei este un moment îndelung aşteptat de către cadrele didactice, de elevi şi de către părinţi şi „marchează transpunerea în practică a proiectului prezidenţial România Educată”.

„Am asistat, la Palatul Cotroceni, la evenimentul care a marcat promulgarea Legilor Educaţiei de către Preşedintele României. Intrarea în vigoare a noilor acte normative care reglementează învăţământul românesc este un moment îndelung aşteptat de cadrele didactice, elevi, dar şi de părinţi. S-a lucrat mult la acest pachet legislativ, strângându-se puncte de vedere şi opinii din partea tuturor asociaţiilor socio-profesionale implicate şi au avut loc nenumărate dezbateri şi discuţii, concluzionate prin forma finală a celor două legi care vizează învăţământul preuniversitar şi pe cel universitar”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai spus că, prin promulgarea acestor legi, învăţământul românesc se adaptează noilor dezvoltări ale tehnologiei şi răspunde cerinţelor în continuă evoluţie de pe piaţa muncii.

“Evenimentul de la Palatul Cotroceni marchează transpunerea în practică a proiectului prezidenţial «România Educată». Astfel, învăţământul românesc se adaptează noilor dezvoltări ale tehnologiei, răspunde cerinţelor în continuă evoluţie de pe piaţa muncii şi oferă elevilor un act educaţional de calitate, personalizat pe aptitudinile fiecăruia. Cele două acte normative au fost pe masa Guvernului pe care l-am condus, înainte de a ajunge la votul final din Parlament şi, acum, la semnătura de promulgare dată de preşedintele Klaus Iohannis. Tinerele generaţii vor beneficia de un act educaţional îmbunătăţit, având premisele de a deveni mai bine pregătite pentru viitor”, a subliniat președintelui Senatului, Nicolae Ciucă.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat maţi, după ce a semnat decretele de promulgare a Legilor Educaţiei, că “România Educată”, proiectul său de suflet, devine acum realitate şi este un angajament îndeplinit.