Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Agriculturii, Petrea Daea, au anunţat joi un plan prin care preţul laptelui ar putea să scadă în următoarele luni.
„Dacă laptele pleacă la 2 lei, cum ajunge la 10 lei?! Am ajuns la concluzia că nu-i prea bine!”, a spus ministrul Agriculturii înainte de şedinţa de Guvern.
În urma discuţiilor pe care autorităţile le-au avut cu fermierii şi comercianţii, s-a convenit că reducerea preţului laptelui să se facă în baza unui plan agreat de toate părţile implicate. Potrivit planului, procesatorii ar putea reduce preţul cu 10%, iar comercianţii vor face aceeaşi reducere, a precizat premierul Nicolae Ciucă.
Mecanismul ar trebui să intre în vigoare la 1 mai şi să funcţioneze vreme de şase luni. În paralel, experţii vor lucra la realizarea unei strategii pe termen lung. Un grup de lucru din care vor face parte fermieri şi procesatori se va înfiinţa la Ministerul Agriculturii.