Guvernul a discutat despre un sistem de bonificații pentru românii care economisesc energie, dar deocamdată nu există o soluție tehnică pentru acest lucru, a declarat premierul Ciucă. El a făcut din nou un apel la populație să reducă risipa.
„Am discutat în şedinţa de guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit – şi facem apel la populaţie – să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit la orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni Europene, ca să gestionăm așa cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a spus premierul.
Întrebat despre ipoteza intrării unor furnizori de energie în faliment, în urma noii legislații în domeniu, Ciucă a răspuns: „Am analizat toate aceste aspecte, am discutat inclusiv această vulnerabilitate, ca o parte dintre furnizori – este vorba de furnizorii mici – să aibă probleme şi suntem în măsură să-i sprijinim pe toţi cei care vor avea probleme. La nivelul UE se discută inclusiv o măsură a finanțării celor care au astfel de probleme, asigurându-le cash flow. Deci există soluții”.
Ciucă a mai sus că România susține decuplarea tarifelor la energia electrică de cele practicate la gazele naturale, măsură adoptată deja de alte state europene, și că acest lucru a fost exprimat de ministrul Energiei, la reuniunea de vineri de la Bruxelles.