Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, alocarea a 100 de milioane de lei, bani din Fondul de rezervă, pentru continuarea proiectelor autorităților locale din PNDL 1 și 2. Acesta a mai susținut că joi va avea loc o nouă ședință de Guvern pentru îndeplinirea unor angajamente asumate în PNRR.

„Vom aloca 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, bani necesari pentru continuarea proiectelor pe care autoritățile locale le derulează prin etapele I şi II ale PNDL. Răspundem astfel solicitărilor primite din teritoriu de către Ministerul Dezvoltării”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la debutul ședinței de Guvern de miercuri.

Acesta a spus că PNDL trebuie să continue deoarece este un program „accesat cu succes de autorităţile locale”. PNDL a finanțat peste 11.700 de proiecte, conform datelor prezentate de Ciucă.

Nicolae Ciucă a mai spus că joi va avea loc o nouă ședință de Guvern pentru adoptarea unor măsuri, așa încât să fie închise jaloanele și țintele asumate prin PNRR în acest trimestru.

Sursa foto: Guvernul Romaniei