Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, consideră că există o șansă pentru România, Polonia și Cehia să ajungă în primul eșalon al națiunilor dezvoltate din Europa.

„Dacă ne consolidăm instituțiile politice, economice, dacă ne prețuim libertatea și dacă avem o guvernanță mai bună, mai puțină corupție și mai multă transparență în ceea ce facem, cred că partea noastră din Europa poate și trebuie să devină parte a Europei dezvoltate”, a declarat Mircea Geoană marți, la Washington, la Centrul pentru Libertate și Prosperitate al Atlantic Council și Proiectul România 2030.

El a subliniat că România poate fi „o sursă de inspirație pentru alte națiuni”.

Secretarul General Adjunct al NATO considera  ca după ce cunosc o perioadă de dezvoltare, țările ajung la un moment dat la un platou.

„Apoi te sufoci, cumva. Și atunci ai o problemă. Istoric, nu sunt multe națiuni care au ajuns în vârf. Principala ambiție pentru partea noastră de Europă este să ne asigurăm că vom deveni cu adevărat, nu neapărat Elveția, dar poate Belgia, Olanda sau Danemarca sau, de ce nu, Suedia ori Finlanda. Acesta trebuie să fie următorul nivel de ambiție pentru partea mea de lume și, de asemenea, pentru țara mea de origine, România”, a declarat Mircea Geoană.

Foto: Mircea Geoană/Facebook