Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a dat asigurări, după explozia de la Costineşti, că România este în siguranţă, chiar dacă Marea Neagră e tensionată. El a subliniat că acest tip de incidente vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi.
„Marea Neagră este un loc tensionat, ceea ce putem spune har Domnului că suntem în NATO noi ca ţară şi noi şi bulgarii şi turcii şi sunt convins că şi la nivel naţional şi la nivel multinaţional vom lua măsurile pentru a putea lăsa nestânjenit comerţul pe Marea Neagră, este foarte important”, a spus Mircea Geoană.
Acesta a precizat că acest tip de incidente este convins că vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi.
“Deci aş spune ca lumea să stea liniştită, România e o ţară sigură şi Marea Neagră cel puţin în zona limitrofă NATO, este o zonă liberă şi sigură”, a declarat Mircea Geoană la Euronews.