În discursul susținut de la Bruxelles, în cadrul “Future Europe Conference”, Mircea Geoană a vorbit despre nevoia de adaptare la noile realități internaționale, în contextul conflictului din Ucraina.
“În momente de acest gen de-a lungul istoriei, națiunea noastră a știut sa găsească resurse nebănuite de reinventare și curaj politic. Iar daca precedentul istoric nu va mai funcționa, poate spaima de un viitor tot mai incert poate constitui catalizatorul de noi energii politice, economice și intelectuale in România, în regiune și în Europa. Tot așa cum, fără lideri si idei convingătoare, aceeași spaimă și nemulțumirea crescândă și justificată a populației față de deteriorarea nivelului de trai și efectul cumulativ al crizelor economice și sociale succesive vor genera tracțiune sporită pentru soluțiile politice radicale. Un Nou Proiect Național ambițios, credibil și sustenabil în timp trebuie să-și propună câteva obiective strategice, asumate politic și in societate si urmărite apoi dincolo de ciclurile politice. “Mulți vor spune că nu are rost să mai încercam, ca nu mai avem cu cine și cu ce și că mai bine ne vedem de viață. Si când mă domină resemnarea, îmi amintesc de veșnic tânărul istoric Neagu Djuvara și de viziunea lui asupra civilizațiilor.
Spunea undeva că ‘popoarele lipsite o vreme de vitalitate istorică au puterea de a renaște cu o forță uimitoare’.
Poate ca a venit clipa sa renaștem. Și cum ar spune strămoșii noștri latini: ‘Non Ducor, Duco’ – Nu mă las condus, Conduc!”, a încheiat Mircea Geoană.

Foto: captura video